Grevă japoneză anunțată de elevii din 6 județe, care cer demisia Ligiei Deca
Liceeni din șase județe au intrat în grevă japoneză începând cu 9 ianuarie, până pe 15 ianuarie, acuzând Ministerul Educaţiei că blochează gratuitatea transportului pentru elevi, transmite Agerpres.
Elevii din cele șase organizații anunță că vor acţiona în instanţă Hotărârea de Guvern nr. 1337 „care blochează gratuitatea elevilor la transport”.
„Astăzi, 9 ianuarie, elevii din multiple licee din 6 judeţe ale ţării au pornit o grevă japoneză faţă de tăierea transportului elevilor din 19 judeţe de către Ministerul Educaţiei. Astfel, elevii vor purta în următoarea săptămână, pe durata orelor de curs, la braţ, o banderolă albă, pentru a protesta faţă de batjocura care li se aduce de către Minister, atât lor cât şi operatorilor de transport”, se arată în comunicat.
Greva japoneză a elevilor vine după ce aceleași organizații de elevi au protestat în urmă cu o zi în faţa sediului Ministerului Educaţiei și au fost primiți la discuții de secretarul de stat
„În urma protestului organizat de asociaţiile de elevi, Ministerul Educaţiei a declarat faptul că nu va revoca Hotărârea de Guvern nr. 1337 care blochează gratuitatea elevilor la transport. În acest sens, asociaţiile de elevi vor continua cu acţiuni începând o grevă japoneză şi vor acţiona în instanţă hotărârea respectivă. Solicităm demisia de urgenţă a ministrului Ligia Deca! Transportul sau demisia! Îndemnăm toţi elevii care nu primesc transport în urma hotărârilor Guvernului, precum şi elevii ce doresc să fie solidari cu colegii lor, să poarte în această săptămână o banderolă albă la mână!”, se mai afirmă în comunicatul menţionat.