Accident rutier între localitățile sălăjene Șimleu Silvaniei și Nușfalău
La data de 15 ianuarie a.c., la ora 16.12, polițiștii din Șimleu Silvaniei au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că, între localitățile sălăjene Șimleu Silvaniei și Nușfalău, a avut loc un eveniment rutier.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că, un tânăr de 19 ani, din localitatea Iaz, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 1 H, pe direcția Șimleu Silvaniei – Nușfalău, în împrejurări care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, pe un sector de drum în pantă ar fi efectuat manevra de depășire a autovehiculului care îl preceda, iar la revenirea pe sensul său de mers ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, apoi în afara părții carosabile.
În urma accidentului rutier, un tânăr de 21 de ani, pasager în autoturism, a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii rutieri din Șimleu Silvaniei continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.