S-a încheiat evaluarea tehnică a ofertelor pentru construirea autostrăzii cu Tunelul Meseș

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a finalizat etapa de evaluare tehnică a ofertelor depuse la licitația pentru construcția a 41 de kilometri din Autostrada Transilvania (A3), inclusiv Tunelul Meseș. Cu o valoare estimată de 7,5 miliarde de lei, tronsonul Poarta Sălajului – Nușfalău reprezintă cel mai mare contract de autostradă licitat până acum în România.

Mai exact, evaluarea tehnică s-a încheiat marți, 23 ianuarie 2024, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Pe 30 ianuarie ar urma să fie anunțat și un câștigător, dacă ar fi să ținem cont de calendarul actual din SEAP. De cele mai multe ori, astfel de date sunt modificate, fiind doar orientative. Mai mult, odată încheiata evaluarea tehnică, CNAIR poate anunța rezultatul licitației chiar și mai devreme de 30 ianuarie.

În august 2023, șapte oferte au fost depuse pentru construcția sectorului din Autostrada Transilvania care cuprinde și Tunelul Meseș, a informat atunci ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Acesta a subliniat că este vorba de o lucrare extrem de complexă ce implică execuția faimosului Tunel Meseș (cu două galerii) în lungime de 2,89 km și cu 2 benzi de circulație pe sens, precum și construcția a 65 de viaducte, poduri și pasaje.

Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, cei șapte operatori care au depus oferte sunt:

– Asocierea SA & PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o (România – Bosnia Herțegovina)

– WEBUILD SPA – MILANO (Italia)

– IC IÇTAŞ INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. (Turcia)

– Asocierea MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. – OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (Turcia)

– MAPA INSAAT VE TICARET A.S. (Turcia)

– Asocierea NUROL INSAAT VE TICARET A.S. – DUYGU TAAHHÜT VE İNŞAAT A.Ş. (Turcia)

– Asocierea TEKFEN INSAAT VE TESISAT A.S. – DOGUS INSAAT VE TICARET A.S. (Turcia)

Durata de realizare a contractului este de 78 de luni dintre care 18 luni destinate proiectării și 60 execuției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *