Președintele TSD Jibou, Flaviu Sigovan, în vizită la Parlamentul European
Democratizarea accesului la informația cu caracter european a reprezentat o prioritate a mandatului europarlamentarului Victor Negrescu.
Eurodeputatul PSD a fost gazda unei delegații de tineri aleși locali din Transilvania, delegație din care a făcut parte și președintele TSD Jibou, Flaviu Siguranța, consilier local PSD Jibou.
Alți doi sălăjeni au făcut deplasarea la Bruxelles. Este vorba de președintele PSD Șimleu Silvaniei, Romeo Sabou și Alexandra Panie, președinte executiv TSD Zalău.
Programul a inclus vizitarea Parlamentului European, familiarizarea cu procesul decizional al forurilor UE, dar și o dezbatere cu participarea unui reprezentant al Comisiei Europene. S-au atins subiecte importante și de actualitate, cum sunt Politica de Coeziune și absorbția fondurilor europene.
„Am invitat zilele acestea la Parlamentul European o delegație importantă de aleși locali, tineri și profesioniști care își desfășoară activitatea în diferite domenii, din mai multe județe din Transilvania. Totodată, am organizat și o dezbatere despre fondurile și oportunitățile europene cu reprezentanți ai Comisiei Europene”, transmite europarlamentarul PSD Victor Negrescu.
Atenție la scris (autocorectare).