Nicolae Ciucă: „Obiectivul PNL este să câştige toate rândurile de alegeri din 2024”
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că obiectivul partidului pe care îl conduce este de a câştiga toate cele patru rânduri de alegeri care vor fi organizate în acest an, conform Agerpres.
El a afirmat şi că PNL are în vedere să câştige inclusiv alegerile prezidenţiale, însă a refuzat să spună dacă el sau un alt liberal va candida pentru funcţia de şef al statului, informează sursa citată.
Potrivit agerpres „Aici nu este vorba de dorinţă. Nu cred că pentru un astfel de demers (de a candida la Preşedinţia României – n.r.) este nevoie de dorinţă. Aici este vorba de un obiectiv politic, un obiectiv politic care se stabileşte la nivelul unui partid politic. Un partid politic care îşi propune să abordeze un an electoral şi îşi doreşte să câştige, atunci trebuie să câştige toate rândurile de alegeri. Ca atare, obiectivul nostru acesta este şi de aceea ne-am asumat să facem politică”, a afirmat Ciucă.
El a subliniat că „în anul electoral 2024, PNL va merge în alegeri pe cont propriu”, precizând că nici nu există discuţii cu Partidul Social Democrat pentru a avea candidaţi comuni, precizează sursa: „Singurul subiect de discuţie (n.r.- cu PSD) în momentul de faţă, care de altfel se află în Parlament, este un proiect de lege prin care se dă posibilitatea ca alegerile prezidenţiale să poată să se execute într-un interval de 90 de zile faţă de termenul de expirare a mandatului”, a mai adăugat liderul PNL.
Nicolae Ciucă a declarat luni, 22 ianuarie, că „este foarte posibil” să fie adoptat şi implementat proiectul legislativ al UDMR prin care se propune ca alegerile să aibă loc cu cel mult 90 de zile anterior datei în care ajunge la termen mandatul de preşedinte al României, relatează sursa citată: „Ziua alegerilor este duminica. Alegerile au loc cu cel mult 90 de zile anterior datei în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre”, prevede proiectul de lege depuse în decembrie de parlamentarii UDMR.
Iniţiatorii precizează că propunerea legislativă urmăreşte stabilirea unei perioade mai îndelungate în care se pot organiza alegerile prezidenţiale raportat la termenul la care ajunge la final mandatul de preşedinte, precizează agerpres. Acest termen mai larg, adaugă aceştia, acordă posibilitatea pregătirii preluării mandatului de către preşedintele nou ales. Propunerea legislativă nu afectează mandatul preşedintelui în funcţie, a căror durată este stabilită prin art. 83 din Constituţia României, au mai arătat iniţiatorii, transmite sursa.