Garda de Mediu Sălaj la raport: Planul de control a fost depășit/ amenzi record
Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu (CJGM) Sălaj, condusă de comisarul șef Răzvan Fazacaș, a aplicat în anul 2023 sancțiuni în valoare de peste 1,2 milioane de lei în cadrul celor 816 acțiuni de control pe care instituția le-au efectuat.
Raportul de activitate arată că, din totalul controalelor, peste 600 de acțiuni au fost neplanificate, 169 de controale au vizat modul de respectare a condiţiilor impuse de actele de reglementare, 142 de controale au vizat rezolvarea unor reclamaţii.
În 52 de acțiuni, Garda de Mediu Sălaj s-a autosesizat, iar 152 de acțiuni s-au realizat la dispoziția comisarului general. Au mai avut loc trei inspecții pentru verificarea modului de realizare a obligațiilor stabilite la încetarea activităţii, 14 inspecţii pentru verificarea realizării măsurilor impuse, nouă controale pentru identificarea de obiective noi și 83 de controale au fost realizate împreună cu alte autorități de control.
În urma controalelor efectuate, comisarii au aplicat 72 de amenzi și 39 de avertismente. Însă valoarea amenzilor este de 1.211.000 de lei, semn că cei verificați au fost prinși nerespectând legislația de mediu.
Șeful Gărzii de Mediu Sălaj încurajează cetățenii să facă sesizări
”Comparativ cu alți ani, populația ne-a sesizat în peste 100 de situații și-i încurajăm în acest sens. Parteneriatul Gardă-populație este important pentru a putea acționa cât mai eficient cu scopul de a proteja mediul de care fiecăruia ne pasă pentru că trăim aici. Numărul și valoarea sancțiunilor pe care le-am aplicat dovedesc faptul că se încalcă legislația și vom merge în control în continuare, pentru că rolul nostru este acela de a verifica în permanență respectarea legislației de mediu”, a declarat Răzvan Fazacaș, șeful CJGM Sălaj.
În ceea ce privește statistica sesizărilor pentru poluarea mediului, efectuate pe parcursul anului trecut, cele mai multe s-au primit pentru miros (31 la număr). Pe locul doi, la egalitate ca număr de sesizări (26), se clasează deșeurile și poluarea aerului, urmate de poluarea apei, cu 25 de sesizări, poluarea solului, cu 20 de sesizări, și o sesizare pentru zgomot.
Planul de control a fost depășit în 2023 față de ceea ce s-a propus la început de an. Au fost controlate inclusiv primăriile din județ și operatorii economici care gestionează deșeurile, controale soldate cu 2 avertismente și o primărie amendată pentru gestionarea deșeurilor. Au fost verificate 22 de societăţi comerciale care operează balastiere/cariere/iazuri piscicole cu extracţie agregate și au fost aplicate 6 amenzi pentru nerespectarea perimetrelor de exploatare.
Cele mai multe amenzi, 15 la număr, au fost aplicate operatorilor economici și persoanelor care colectează/valorifică/tratează deşeuri periculoase.
Alte 3 amenzi au fost aplicate pentru gestionarea DEEE-urilor și 2 amenzi au fost aplicate unor agenți economici care operează pe șantiere, pentru poluarea aerului.
În acțiunile de control, comisarii Gărzii de mediu au avut alături polițiști și jandarmi.