Senatorul Bob Virgil Marius, prezent la o ședință comună cu parlamentari din Rep. Moldova și Ucraina
Senatorul USR Sălaj, Bob Virgil Marius, vicepreședintele Comisiei Juridice din Senatul României, a fost prezent la întâlnirea reprezentanților comisiilor juridice ale Parlamentelor României, Rep. Mordova și Ucrainei, desfășurată în jud. Maramureș.
„În perioada asta am fost la întâlnirea reprezentanților comisiilor juridice ale parlamentelor Romaniei, Republicii Moldova și Ucrainei, desfășurată în județul Maramureș.
Procedurile de aderare la Uniunea Europeană a celor două țări sunt cunoscute României și credem că experiența noastră împărtășită îi va ajuta în acest demers. Relațiile de bună vecinătate trebuiesc construite și întreținute, mai ales acum, în aceste vremuri tulburi.
Istoria se scrie în fiecare zi, însă asemenea întâlniri dau o direcție cursului istoriei, ori direcția este de a ne uni toți cei care vorbim aceeași limbă.
Întâlnirea s-a încheiat cu semnarea unei declarații comune prin care părțile se angajează să se sprijine reciproc în cadrul procesului de legiferare și armonizare cu legislația europeană. Mă simt mândru ca sălăjean, că și Sălajul are reprezentant la asemenea momente ce vor influența pozitiv viitorul Romaniei”, a transmis senatorul USR S[laj, Bob Virgil Marius.