PSD Sălaj a intrat în linie dreaptă pentru organizarea alegerilor electorale din acest an
O primă întâlnire informală cu membrii Consiliului Politic al PSD Sălaj a avut loc vineri, unde s-a discutat un calendar de activități pentru luna februarie, în toate organizațiile din județ.
În privința alegerilor pentru Parlamentul European – care vor avea loc în 9 iunie și care reprezintă primul scrutin important din acest an electoral – social-democrații sălăjeni vor avea ca principală acțiune strângerea de semnături pentru depunerea listei de candidați a Partidului Social Democrat și implicarea în campania electorală, astfel încât să fim reprezentați la Bruxelles de oameni cărora le pasă de fiecare cetățean și de fiecare comunitate.
În privința alegerilor locale, până în luna martie se vor face cercetări sociologice cu ajutorul cărora se va lua decizia finală în privința candidatului PSD Sălaj pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sălaj. De asemenea, se vor stabili candidații pentru funcțiile de primar în unitățile administrativ-teritoriale.
🟣”Partidul Social Democrat este principala forță politică la nivel de județ și targetul nostru este de a obține rezultate foarte bune la toate tipurile de scrutin. Vom avea candidați oameni care-și dovedesc zi de zi capabilitatea, implicarea, determinarea de a face bine pentru comunitățile lor. Ne dorim recâștigarea președinției și majorității în Consiliul Județean Sălaj, să păstrăm mandatele de primar în comunitățile conduse de primari PSD și să creștem numărul administrațiilor locale conduse de primari PSD. Sălajul are nevoie de experiența administrativă social-democrată pentru că, așa cum s-a dovedit la Zalău, știm să facem lucruri bune, utile, care să dezvolte județul și comunitățile locale”, a declarat Ionel Ciunt, președintele PSD Sălaj.
Afară cu acest cîntăreț de la Consiliul Județean ,care este doar pentru el ! Firmele din județ au fost date la o parte de acest VREMELNIC ,in favoarea unor firme dinafara județului din preajma lui , cu ..interes.