Delicte silvice constatate de polițiștii sălăjeni
Sâmbătă, 3 februarie a.c., la ora 23.45, pe D.N 1 G, în localitatea sălăjeană Tetișu, polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au depistat în trafic un bărbat din localitatea Fildu de Sus, în timp ce transporta, cu o autoutilitară, 2,48 metri cubi de material lemnos, fără a avea documente de proveniență sau aviz de însoțire a materialului lemnos.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar materialul lemnos, în valoare de 404 lei, a fost ridicat în vederea confiscării și predat în custodie la Ocolul Silvic Almașu.
Tot sâmbătă, 3 februarie a.c., la ora 18.30, în localitatea sălăjeană Dragu, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Hida au depistat în trafic un bărbat de 39 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce transporta, cu o autoutilitară, 3,11 metri cubi de material lemnos, din speciile salcâm și salcie, fără a deține aviz de însoțire sau documente de proveniență.
Bărbatul de 39 de ani a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar materialul lemnos fără documente legale, în valoare de 738 de lei a fost confiscat și predat Ocolului Sivic Jibou.