Primarul Ionel Ciunt: „Firmele românești au nevoie de soluții, iar Guvernul e preocupat să rezolve problemele acestora”
Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a participat astăzi, 16 februarie, la evenimentul BUSINESS FORUM NORD-VEST, Ediția a III-a, desfașurat la Complexul Brilliant Parc.
Evenimentul a fost organizat de Organizația Patronilor Sălaj, în colaborare cu Clubul Oamenilor de Afaceri Silvania, Asociația Întreprinzătorulor Maramureș, Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord-Vest și Asociația Camera Meșteșugarilor din Satu Mare, Uniunea Națională a Patronatului Român – Regiunea Nord-Vest și Federația Patronilor Bihor, sub înaltul patrinaj al Uniunii Naționale a Patrinatului Român.
La eveniment au participat oficiali guvernamentali, parlamentari, precum și reprezentanți ai administrațiilor locale din Regiune, respectiv prefectul Sălajului Dari Toma, primarul Zalăului Ionel Ciunt, președintele CJ Sălaj Dinu Iancu-Sălăjanu, deputatul PSD Florian Neaga, senatorul USR Bob Virgil, secretarul de stat Marius Stanciu, președintele CJ Satu Mare Pataki Csaba, președintele CJ Maramureș Bogdan Ionel, primarul Municipiului Baia-Mare Doru Dâncuș, subprefectul Gheorghe Bancea, vicepreședintele CJ Sălaj Claudiu Bârsan, președintele ACoR Sălaj Roșan Ioan și mai mulți primari de pe raza județului nostru.
La Zalău au fost prezenți la acest forum de business antreprenori din Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj și Satu Mare.
Ionel Ciunt, primarul Municipiului Zalău: “În cadrul evenimentului Business Forum Nord-Vest, la care am participat astăzi, am subliniat importanța pe care o are mediul de afaceri în dezvoltarea comunității noastre.
Zalăul este un important centru industrial, iar acest lucru se datorează mediului privat autohton și câtorva companii multinaționale care au capacități de producție pe raza municipiului nostru.
Este foarte important ca administrația locală și centrală, împreună cu mediul de afaceri, să pună la un loc ideile constructive, pentru a avea o dezvoltare economică solidă a țării și a regiunii în care trăim. Firmele românești au nevoie de soluții, unele pentru a supraviețui și altele pentru a se putea dezvolta, iar noi, cei din administrație, trebuie să înțelegem că există o urgență în ceea ce înseamnă rezolvarea problemelor mediului privat.
Mediul privat are idei valoroase care duc la dezvoltare economică pe trermen lung a României, iar la nivel guvernamental există preocupări pentru a găsi soluții la problemele mediului de afaceri”.
Prezent la eveniment, președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu a transmis că: ”Salut inițiativa Organizației Patronilor Sălaj de a organiza, în Țara Silvaniei, la Zalău, această acțiune. Una dintre prioritățile mandatului meu de președinte al CJ Sălaj a fost consolidarea relației cu mediul de business, obiectiv materializat prin transparentizarea bugetului județului și a deciziilor pe care le luăm pe termen scurt și lung. CJ Sălaj va fi mereu partenerul de nădejde al antreprenorilor, convinși fiind că doar împreună, prin dialog cu societatea civilă, prin investiții în infrastructura rutieră, în sănătate și educație, putem asigura dezvoltarea sustenabilă a comunităților noastre și stabilizarea populației și asigurarea unui viitor solid pentru tânăra generație”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu.
Guvernul pare interesat cum să își împartă ciolanul. Asta simte populația și mediul privat