Motociclist accidentat pe Bulevardul Mihai Viteazu din Zalău
Marți, 27 februarie a.c., la ora 16.29, pe Bulevardul Mihai Viteazu din Municipiul Zalău, o femeie de 66 de ani, din Zalău, în timp ce conducea un autoturism, la ieșirea dintr-o parcare, nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune laterală cu o motocicletă, condusă de un bărbat de 37 de ani, din Zalău.
În urma accidentului rutier, motociclistul a suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
Conducătoarea autoturismului și motociclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.