O directoare dintr-un sat din Sălaj își premiază cu excursii elevii care nu fac absențe

O directoare de școală dintr-un sat din Sălaj a reușit, cu metode simple, să-i aducă pe elevi cu drag la școală și astăzi copiii își aduc ei dimineața colegii la cursuri. Delia Monica Petran, de la Școala gimnazială Dobrin, cu 120 de elevi, a dat responsabilități tuturor profesorilor, a strâns relația cu familiile copiilor și a premiat prezența la școală. O politică a școlii este ca fiecare elev să primească atenție. „Să nu existe copil care să vină la școală și nimeni să nu-l întrebe nimic până merge acasă”, explică profesoara. Iată câteva exemple concrete de ce funcționează în combaterea abandonului școlar.

Delia Monica Petran face naveta zilnic de la Zalău la Dobrin, împreună cu un elev de-ai ei. Deși acesta s-a mutat de un an în oraș împreună cu familia sa și are o școală peste drum de casă, preferă să facă drumul de 18 kilometri până la vechea lui școală. „A zis că vrea să termine clasa a opta la noi fiindcă aici e unde se simte în siguranță”, povestește directoarea.

Iar pentru ea a fost semn că ce a implementat în micuța școală cu doar 120 de elevi funcționează. Elevii sunt liberi să se exprime, să discute cu profesorii lor, să propună idei. Delia are o vechime de 25 de ani în învățământ, din care mai bine de jumătate la școala din Dobrin, ultimii șapte ca directoare.

Localitatea de 1.600 de locuitori, români, romi și maghiari – „și italieni mai nou, familii moderne” -, se bucură și de o diversitate religioasă: reformați, ortodocși, baptiști, adventiști, penticostali, romano-catolici. Sărăcia, emigrația, violența sunt probleme care nu ocolesc nici mica lor comunitate.

Delia Petran se bucură însă că a reușit să facă din școală un spațiu sigur, în care 90% dintre elevi vin la cursuri. Pentru asta a avut nevoie de un plan susținut, în care s-au implicat toți cei 18 profesori ai școlii.

România are înregistrat un abandon școlar de 16%, printre cele mai mari din Uniunea Europeană. Mediul rural suferă cel mai mult, fiind o diferență de 28% în ceea ce privește rata de cuprindere a elevilor de la sat față de cei de la oraș, potrivit raportului Starea învățământului. În județul Sălaj, în anul școlar trecut s-au înregistrat 23 de absențe nemotivate per elev. 167 de elevi din peste 27.000 din tot județul au abandonat școala și alți peste o mie au fost lăsați repetenți, iar repetenția este în multe cazuri sinonimă cu abandonul.

„Dacă au absenți printre colegi, se duc după ei dimineața acasă să-i aducă la școală”

„La noi, absenteismul vine practic de la trei-patru familii care au mai mulți copii și fiind o școală mică, automat se vede lucrul acesta”, explică situația din Dobrin directoarea. Așa că au căutat soluții. Delia spune că a învățat cele mai multe trucuri în cadrul Academiei de leadership și management școlar organizată de Asociația Valori în Educație.

A preluat metodele altor directori pe care i-a întâlnit la curs, dar și idei de la managerii de companii care le-au ținut traininguri. „La final de săptămână, facem un clasament al clasei cu cea mai mare prezență și la final de modul le oferim diverse premii, depinde ce sponsor găsim. Ei între ei se încurajează să vină la școală. M-a impresionat pentru că i-am văzut că, dacă au absenți printre colegi, se duc după ei dimineața acasă să-i aducă la școală, ca să fie primii pe școală. Mi s-a părut o idee foarte tare, simplă, nu mare lucru și totuși care poate să producă o schimbare.”

Anul trecut i-a premiat pe toți copiii fără absențe nemotivate cu o excursie plătită de sponsori.

„Am fost la Baia Mare, la Muzeul de Mineralogie și la Planetariu și la un film. Le-am dat responsabilitatea asta să organizeze tot, le-am zis doar atât: mie îmi spuneți cât mă costă. Ei au ales locația și mijlocul de transport, și-au dorit cu trenul, pentru că foarte mulți nu au mai fost cu trenul niciodată. Și-au dat responsabilități, a fost interesant să-și împartă roluri și să ia decizii, că sunt mulți pe care nu-i întreabă nimeni acasă ce și-ar dori, părerea lor nu prea contează, din păcate.”

Tot ei au cerut să fie luat în excursie și un elev care mai avea absențe, dar s-au angajat ei să-l aducă în fiecare zi la școală.

Fiecare profesor ține legătura cu anumite familii

Fiecare dintre profesori a căpătat un rol în misiunea de a reduce absenteismul. „Pentru fiecare familie a căror copii absentează am alocat o persoană-resursă, i-am spus eu, un fel de mentor din cadrul colegilor mei, chiar dacă nu e diriginte la clasă, o persoană pe care au ales-o părinții că rezonează cu ea mai bine. Un fel de ajutor a dirigintelui cu care părinții țin mai mult legătura, el se interesează când nu vine copilul, de ce nu a venit, ce probleme are, cum putem să-l ajutăm”, mai povestește directoarea.

Regretă că un băiat pe care l-a înscris în clasa întâi când avea 11 ani și azi, la 16 ani, e în clasa a cincea, a început să absenteze. „Mi-a spus că se simte ciudat față de colegii lui, părinții îl mai trimit la lucru. Eu îl sun, insist, dar el mi-a mulțumit că l-am învățat să scrie și să citească. Mi-aș fi dorit să termine măcar gimnaziul… Mi se spune că nu pot să-i salvez pe toți și știu asta, dar eu îmi doresc pe toți să-i salvez”, spune profesoara.

„Dacă elevii nu au o stare bună, pot să le scriu eu 100 de teorii pe tablă”

Birocrație, lipsa autonomiei, imposibilitatea de a-ți selecta personalul. Astea sunt principalele dezavantaje pe care le vede la munca de director. Totuși, îi place munca de manager, dar spune că marea sa pasiune a rămas lucrul cu copiii, ca profesoară de română. La clasă se întâmplă magia. „Eu cu copiii mă încarc, ei știu că atunci când sunt la clasă sunt doar la clasă. Mai zic și ei: acum sunteți cu pălărie de profesor și după ce termin orele mă întorc la pălăriile celelalte, acum vreau doar să fiu cu ei. E foarte important să simtă că ești cu ei și că vrei să-i faci să crească”, crede profesoara.

Și culmea, a ajuns la catedră pentru că n-a intrat la liceul militar și apoi s-a orientat spre o carieră didactică. „Mi-am dat seama că îmi plac copiii și că am crezut că aș putea să schimb ceva pentru că eu, dacă mă gândesc la mine ca elevă, nu prea am avut așa mulți profesori reper. Așa au fost vremurile. Am zis ok, eu, dacă o să fiu profesor, niciodată nu o să fiu ca ăia, ci o să fiu cum aș fi vrut eu să fie cu mine.”

Așa că se concentrează mult pe starea de bine a elevilor. „Mă interesează foarte mult în primul rând cum se simte copilul, dar și să-l fac să conștientizeze de ce e bine să învețe lucrul ăla. Dacă elevul nu știe la ce îl ajută, e foarte greu să-l motivez să învețe. Apoi, dacă îi văd că astăzi au o stare mai nepotrivită, sunt obosiți sau nu știu, vin de acasă din tot felul de conflicte pe care le văd sau le trăiesc, încerc cumva prima dată să văd dacă am cu cine, pentru că dacă n-am cu cine, pot eu să scriu de 100 de ori pe tablă 100 de teorii, nu o să le recepteze nimeni.”

„Nu mai zic la școală «cum combat absenteismul», ci zic «cum cresc prezența»”

De altfel, crede că interesul profesorului pentru fiecare se traduce apoi și în dragul de școală al copiilor. „Unul dintre obiective este ca fiecare copil să fie în fiecare zi întrebat ceva. Adică să nu fie copil care să vină la școală și nimeni să nu-l întrebe nimic până merge acasă. Avem și avantajul că sunt puțini, într-adevăr, dar în general, toți colegii mei lucrează cu toți copiii, fiecare pe nivelul lor și foarte mult accent am pus pe această muncă diferențiată și pe progres individual. Ăsta este și planul meu pentru anul acesta, progres individual și prezență peste 90% la școală.”

De altfel, tot din Academia AVE a învățat cum să pornească schimbarea de mentalitate. „Să mă focusez foarte mult pe lucrul pozitiv. Adică nu mai zic la școală «cum combat absenteismul», ci zic «cum cresc prezența». Am învățat la AVE că un lider face în așa fel încât echipa să meargă uneori și fără el, să creeze relații bazate pe încredere, pe responsabilitate, pe pozitiv, pe comunicarea asertivă și conversații dificile, să meargă spre a găsi soluții, nu vinovați.”

Politica din cancelarie merge și în clasa fiecăruia, unde se pune accentul pe a discuta, pe a rezolva conflictele. „Nu ne mai focusăm pe ce ai făcut, cine-i de vină, ci ce învățăm de aici, cum facem data viitoare altfel lucrurile, altfel încât să nu mai fie afectați ceilalți negativ. E nevoie de timp ca oamenii să schimbe lucrurile, fiindcă e vorba de o schimbare totală de mentalitate, de acțiune, de reacție la stimuli.”

Își dorește să-i aducă și pe părinți mai aproape de școală. Implementează pentru asta, de patru ani, „Școala încrederii”, un program implementat de Wellbeing Institute și Mind Education care le oferă directorilor, profesorilor, părinților și elevilor instrumentele pentru a crea un climat de încredere.

„Am reușit să ne creăm un sistem al nostru, un etos al nostru, cum îi zicem noi, cu valori comune, cu o misiune comună, cu copii care au roluri și cu părinți mai implicați. Eu așa văd performanța, pentru că noi luăm copiii de multe ori în clasa a 5-a care nu cunosc literele, ba vin de la secția maghiară, ba nu i-a învățat nimeni. Facem o analiză de nevoi și convenim împreună care sunt cele două obiective mari pe care le urmărim pe an și doar acolo ne ducem energia. Pornim de la nevoile specifice ale școlii noastre.”

„Dacă m-aș fi născut în această generație, cu siguranță m-aș fi făcut o influenceriță”

Și față de colegii ei de catedră a mers pe o atitudine pozitivă, adică nicio faptă bună nu scapă nelăudată. Crede că orice reușită, oricât de mică, trebuie recompensată, „măcar cu un bine, bravo, sunt mândră de tine că ai reușit să faci asta”, indiferent dacă se adresează copilului sau adultului. „Am început să implementăm practici inclusiv din mediul de business adică să avem team building-uri, să ieșim în afara școlii, să construim împreună tot felul de planuri de acțiune pe fiecare an”, povestește dascălul.

Își amintește că înainte să fie directoare, niciun manager de școală nu a întrebat-o dacă are vreo idee despre cum să facă lucrurile mai bine. Ea a schimbat asta și e foarte apreciată munca sa. „Colegii mei îmi spun că dacă m-aș fi născut în această generație, cu siguranță m-aș fi făcut o influenceriță. Nu fac niciun efort și totuși, în general, lumea zice că are multe lucruri de învățat de la mine.”