Șofer din Bobota prins băut la volan
Duminică, 3 martie a.c., la ora 22.32, în localitatea Rus, polițiștii Secţiei nr.4 Poliţie Rurală Ileanda au depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, din localitatea Bobota, în timp ce conducea un autoturism.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză, polițiștii din Ileanda au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.