Finanțare de 10.000 de euro pentru Biblioteca Județeană Sălaj!

Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Sălaj, a câștigat un nou proiect din fonduri nerambursabile, în cadrul programului The Europe Challenge 2024: Libraries, Communities and Democracy, finanțat de European Cultural Foundation. În valoare de 10.000 de euro, Travelling Library, care își dorește să ducă poveștile din Biblioteca Județeană în cât mai multe comunități din județul Sălaj.

„Am aplicat pentru acest grant cu gândul la un alt proiect drag sufletului nostru: Cu cartea pe uliță, care, în mai puțin de un an, a ajuns la peste 3.000 de copii din 37 de localități sălăjene! Comunitatea a fost atât de încântată de activitățile noastre, încât ne-am dorit să putem continua și în acest an. Așa s-a născut Travelling Library sau Cartea pe uliță, ediția 2024”, a declarat Mariana Marian, managerul Bibliotecii Județene Sălaj. „Vom organiza sesiuni de lectură și ateliere intercative de creație artistică, vom vorbi despre cărți și eroi neînfricați, ne vom scrie propriile povești și vom demonstra încă o dată, că bibliotecile sunt mai vii ca niciodată”, a adăugat managerul BJ Sălaj.

Travelling Library este unul din cele 55 de proiecte declarate câștigătoare, din aproape 130 care s-au înscris în cursă. Ediția din acest an a programului abordează diverse provocări cu care se confruntă Europa, cum ar fi izolarea socială, inegalitatea, dezinformarea și criza climatică, prin schimbarea locală condusă de comunitate, facilitată de bibliotecile din toată Europa.

The European Challenge este un program anual care reunește biblioteci și comunități din întreaga Europă, cu scopul de a răspunde provocărilor care există în zonele lor, în vederea unui viitor mai bun. Acest program a fost lansat în anul 2020, de către European Cultural Foundation și partenerii săi. The European Challenge este susținut de Fundația Cariplo, Consiliul Scoțian pentru Biblioteci și Informații și Arts Council England, din fonduri publice.

European Cultural Foundation a fost înființată în 1954 și reunește 50 de parteneri din 20 de țări europne, cu scopul de a stimula industriile culturale și creative și pentru a le consolida rolul în și pentru Europa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *