Claudiu Bârsan este viitorul vicepreședinte al CJ Sălaj din partea PNL

Claudiu Bîrsan (Dius) este propunerea Partidului Național Liberal pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Sălaj. Liberalii au negociat cu UDMR și au bătut palma pentru a forma o majoritate în Consiliul Județean Sălaj pentru următorii patru ani, astfel că cele două funcții de vicepreședinți vor fi ocupate de PNL și UDMR.

„Mă onorează susținerea colegilor și sunt convins că împreună cu colegii consilieri județeni, împreună cu președintele Dinu Iancu Sălăjanu, împreună cu ministrul Lucian Bode, vom reuși să realizăm multe proiecte pentru județul Sălaj”, a declarat liberalul Bârsan

 

Claudiu Bârsan a fost consilier municipal din 2004-feb.2020, 2009-2010 subprefect, 2010-2012 director CAS Sălaj. Din februarie 2020 este consilier județean.

Claudiu Bârsan a mai fost și viceprimar al Zalăului în perioada august 2014- iunie 2016, în ultimul mandat al fostului primar Radu Căpâlnașiu.

„Mă bucur că din echipa noastră va face parte Claudiu Bîrsan. Sunt convins că experiența lui în administrație (subprefect, viceprimar, director de instituții etc.) va aduce un plus consistent în funcționarea eficientă a administrației județene”, declară Dinu Iancu Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

Al doilea vicepreședinte va fi Robert Szilagyi de la UDMR, președintele executiv al UDMR Sălaj și fost vicepreședinte al CJ Sălaj în mandatul anterior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *