Luna Curățeniei de Primăvară, Zalău, 2024
În perioada 15 martie – 15 aprilie, Primăria Municipiului Zalău demarează a 27-a ediție a acțiunii “Luna Curățeniei de Primăvară”, cu sprijinul unităților subordonate Consiliului Local, al instituțiilor publice, al societăților comerciale și al unităților de învățământ din municipiul Zalău.
Până în prezent, la această acțiune și-au manifestat dorința de participare 9 instituții publice și 8 unități de învățământ. Totodată, persoanele fizice sau juridice care doresc să se alăture programului trebuie doar să își exprime intenția printr-un e-mail la adresa corpcontrol@zalausj.ro, sau telefonic, la numărul 0260 610 550, interior 284.
Acest program se adresează tuturor locuitorilor municipiului Zalău și își propune creșterea spiritului civic cu privire la întreținerea curățeniei municipiului; mobilizarea cetățenilor, persoane fizice și juridice, pentru desfășurarea activităților cuprinse în program; creșterea gradului de salubrizare și igienizare a orașului, cât și executarea de lucrări de refacere pe domeniului public al municipiului Zalău. De asemenea, prin program se are în vedere transportul deşeurilor care au fost depozitate pe domeniul public; plantarea de noi arbori şi arbuşti ornamentali; văruirea arborilor şi arbuştilor de pe domeniul public și desfăşurarea unor activităţi de ecologizare a parcurilor, grădinilor publice, zonelor de agrement şi spaţiilor verzi din cartierele de locuinţe, de către elevi, în scop educativ.
Mijloacele de transport și materialele necesare pentru colectarea deșeurilor adunate în urma acțiunii de igienizare și ecologizare vor fi asigurate de către Primăria Municipiului Zalău, prin SC Citadin Zalău SRL, iar activitatea va fi coordonată zilnic de către inspectorii din cadrul Direcției Corp Control.
Dacă, din motive obiective, lucrările cuprinse în program nu vor putea fi fianlizate conform graficului, perioada de executare a lucrărilor se va prelungi până la finalizarea completă.