Zeci de asistați social din Meseșenii de Jos, scoși la muncă în folosul comunității
Primarul Comunei Meseșenii de Jos, Bogdan Bercean, s-a apucat serios de treabă imediat după ce vremea s-a încălzit, iar primăvara începe să își facă prezența.
Zilnic, zeci de asistați sociali sunt scoși la muncă în folosul comunității pentru a realiza diverse activități de curățeni și îngrijire a domeniului public.
Astăzi dis de dimineață, peste 20 de asistați sociali s-au adunat în curtea Primăriei Meseșenii de Jos, unde primarul Bogdan Bercean le-a împărțit sarcini. Persoanele au fost împărțite în trei grupuri care au luat la pas comuna pentru a curăța șanțurile de vegetație uscată, să colecteze deșeuri și să defrișeze vegetația crescută pe marginea drumurilor.
Primăria Meseșenii de Jos le-a pus la dispoziție tot ce aveau nevoie – transport, mături, lopeți, greble, motocoase și un utilaj de mare tonaj.
„Zilnic avem astfel de acțiuni. Oamenii fac curățenie pe marginea drumurilor, în șanțuri, la instituțiile publice, practic se ocupă de strângerea mizeriei din comună. Astfel de acțiuni vor continua, pentru că îmi doresc să fie curat permanent în toată comuna Meseșenii de Jos”, spune primarul Bogdan Bercean.