Pompierii sălăjeni au intervenit la două incendii în Iaz și Sânmihaiu Almașului
În perioada 15-17.03.2024, pompierii sălăjeni au intervenit la 2 misiuni de localizare și lichidare a incendiilor izbucnite duminică, la coșurile de fum ale unor case din localitățile Iaz și Sânmihaiu Almașului, înregistrându-se pagube minore.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj reaminteşte cetăţenilor principalele reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor provocate de coșurile de fum:
- coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;
- în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
- coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; totodată, în spaţiul dintre coşşi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
- la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel puțin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
- pardoseala din dreptul uşiţei de la soba se protejează cu materiale incombustibile;
- gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
- se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
Respectarea acestor măsuri de prevenire reduce riscul de izbucnire a unor incendii care pot produce adevărate tragedii.