Michelin mută în România la Zalău o parte din producţia din Polonia
Producătorul francez de anvelope Michelin, cu afaceri anuale de aproape 30 miliarde euro, va închide fabrica pentru camioane grele din Polonia, de la Olsztyn, unde lucrează aproximativ 430 de angajaţi, şi va muta producţia în România, argumentul fiind costurile mai mici de pe piaţa românească, relatează Profit.ro, citată de News.ro.
Michelin şi-a început activitatea în România în 2021, iar în prezent are peste 4400 de angajaţi, 3 fabrici, 2 la Zalău şi una la Floreşti, o reţea comercială şi un centru de servicii partajate. Începând cu anul 2018, Bucureştiul a devenit centru de coordonare a regiunii Europa Centrală care include 20 ţări printre care Albania, Bosnia Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia sau Ungaria, potrivit site-ului companiei.
Dinl 2005, România a devenit centru regional pentru operaţiunile comerciale ale grupului Michelin în Albania, Bulgaria, Croaţia, Bosnia, Macedonia, Muntenegru şi Serbia.
Acum, grupul francez va închide fabrica din Polonia, promiţând în acelaşi timp că cei 430 de angajaţi nu vor fi concediaţi, ci relocaţi către alte unităţi ale grupului,fie că produc anvelope pentru autoturisme sau maşini agricole, notează Profit.ro.
Gigantul auto francez are mai multe fabrici în Olsztyn, respectiv Uzina de anvelope pentru vehicule de pasageri şi comerciale, Uzina de anvelope agricole, Uzina de semifabricate, Uzina de matriţe.