Promovarea tradițiilor sălăjene este prioritară în planul USR și Alianței Dreapta Unită
Tradițiile sunt parte din fiecare dintre noi, din istoria strămoșilor noștri, din rădăcinile care ne vor ține mereu legați de locul nașterii. Și de aceea suntem datori să le ducem mai departe cu orice preț.
“Măsurișul Oilor”, cel mai vechi obicei pastoral, se organizează de peste jumătate de secol la Cizer, la poalele Măgurii Priei, și asta demonstrează tuturor cât prețuiesc sălăjenii tradițiile.
Astfel de sărbători merită și trebuie să fie parte din promovarea turistică a județului. Fără îndoială că ar atrage mulți turiști români și străini. Meșterii populari și producătorii locali ar trebui prețuiți de autorități și sprijiniți să își continue activitatea care aduce avantaje tuturor.
“Din păcate, politicienii din vechile partide își aduc aminte de obiceiuri și tradiții mai ales în campaniile electorale. Punctează momentul și nimic mai mult pentru viitor. Același lucru s-a întâmplat și anul acesta!
Obiectivul meu este ca Sălajul să devină unul dintre cele mai vizitate județe din România”, precizează Cosmin Vasile Ardelean, candidatul Alianței Dreapta Unită USR-PMP pentru Președinția Consiliul Județean Sălaj.
În planul Dreaptei Unite USR-PMP pentru un Sălaj modern, strategia de promovare a turismului în următorii 4 ani reprezintă o prioritate.
“Măsurișul oilor este o sărbătoare atât de frumoasă, care adună mulți sălăjeni de peste tot din județ. Nu sunt multe evenimente puse în valoare în această zonă. Din păcate, meșterii populari, produsele artizanale și tradiționale sălăjene sunt din ce în ce mai puține de la an la an. Este nevoie urgentă să punem în lumină tradițiile și obiceiurile și să-i sprijinim pe cei care le mențin vii. La viitoarele sărbători populare, îmi doresc să văd mai mulți tineri și copii care să le calce pe urme părinților și bunicilor și, mai presus, să decidă astfel să rămână acasă”, a spus Gabriela Carmen Olar, candidatul Alianței Dreapta Unită USR-PMP la Primăria Zalău.
În organizarea sărbătorii de duminică “Măsurișul Oilor” s-a implicat activ și Marian Bocuț, viceprimar USR de la Cizer și, din 9 iunie, viitor primar cu ajutorul comunității locale care îl susține.
“Duminica aceasta am fost cu toții din nou împreună, o echipă numeroasă de membri și susținători ai Alianței Dreapta Unită USR-PMP, la Măsurișul de la Pria, unde vin din ce în ce mai mulți sălăjeni. Alături de Cosmin-Vasile Ardelean – candidatul Alianței Dreapta Unită USR-PMP la Consiliul Județean Sălaj au fost și candidații la alegerile din 9 iunie, din comunele apropiate – Marian Bocuț, candidat la Primăria Comunei Cizer, Florin Nicoraș – candidat la Primăria Bănișor, Diana-Maria Moșincat-Nerțan – candidat la Primăria Chieșd, Florin Brîndușan – candidat la Primăria Sâg, Claudiu Burcuș – candidat în Comuna Horoatu Crasnei, Bogdan Alexandru Szucs – candidat în Comuna Agrij. Acești oameni au numai intenții bune, iubesc comunitatea în care trăiesc și sunt pregătiți să pună lucrurile în mișcare în locul pe care îl numesc acasă”, a declarat Mihai-Dan Tămaș, președinte USR Sălaj.
Comandat de Partidul Uniunea Salvați România Filiala Salaj (parte a alianței electorale „Alianța Dreapta Unita USR-PMP”) și realizat de SCMonitorul de Salaj Media SRL . CMF: 21240009