Comunicat de presă OCPI Sălaj
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sălaj a încheiat contracte de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale cu 37 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din cele 40 eligibile, în valoare totală de 5.600.000 de lei, în cadrul celei de-a zecea etape de finanțare. Lucrările de cadastru general sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte funciară (PNCCF).
Pentru a beneficia de fondurile alocate de ANCPI, UAT-urile care au semnat contracte de finanțare cu OCPI Sălaj trebuie să încheie contracte de servicii cu prestatorii, în termen de 60 de zile de la data semnării contractului de finanțare.
În cadrul celei de-a zecea etape de finanțare, fiecare UAT eligibil poate primi până la 160.000 de lei pentru înregistrarea proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Deschiderea cărților funciare este gratuită pentru cetățeni, fondurile necesare fiind asigurate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin OCPI Sălaj.
În prezent, în 61 de UAT-uri din județul Sălaj se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.
PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetul local al primăriilor.
Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, www.ancpi.ro.
Sergiu PANIE
Director, OCPI Sălaj
Lista UAT-urilor care în cadrul celei de-a zecea etape de finanțare din anul 2024, au încheiat contracte de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale cu OCPI Sălaj.
Nr. Crt. Denumire UAT Alocare Bugetară solicitată de către UAT (maxim 160.000 lei)
1 ZALĂU 160.000
2 CEHU SILVANIEI 160.000
3 JIBOU 160.000
4 ŞIMLEU SILVANIEI 80.000
5 AGRIJ 160.000
6 BĂBENI 160.000
7 BĂLAN 160.000
8 BĂNIŞOR 160.000
9 BOBOTA 80.000
10 BOCŞA 110.000
11 BUCIUMI 160.000
12 CAMĂR 160.000
13 CARASTELEC 160.000
14 CHIEȘD 160.000
15 COŞEIU 160.000
16 CREACA 160.000
17 CRIŞENI 160.000
18 CRISTOLŢ 160.000
19 DOBRIN 120.000
20 DRAGU 160.000
21 FILDU DE JOS 160.000
22 GÂRBOU 160.000
23 HALMĂŞD 160.000
24 HERECLEAN 150.000
25 HOROATU CRASNEI 160.000
26 MĂERIŞTE 120.000
27 MIRŞID 160.000
28 PLOPIŞ 160.000
29 SÂG 140.000
30 SĂLĂŢIG 160.000
31 ȘAMȘUD 160.000
32 ŞĂRMĂŞAG 160.000
33 SOMEŞ-ODORHEI 160.000
34 SURDUC 160.000
35 TREZNEA 160.000
36 VALCĂU DE JOS 160.000
37 VÂRŞOLŢ 160.000
TOTAL 37 5.600.000