Poliția și Jandarmeria a făcut descinderi în cartierul de romi din Ileanda
Joi, 31 mai a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Ileanda și din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, alături de reprezentanți ai D.S.V.S.A. Sălaj și ai Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice Zalău au desfășurat o amplă acțiune, în comuna Ileanda și localitățile arondate, pentru prevenirea și combaterea evenimentelor care afectează climatul de ordine și siguranță publică, prevenirea și descurajarea faptelor de natură contravențională sau penală, precum și pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 92 de persoane, au fost verificate 37 de autovehicule, au fost efectuate controale la 15 proprietari de cabaline sau câini, au fost controlate 7 societăți comerciale și au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 133.495 de lei.
Din totalul sancțiunilor, 9 au fost aplicate pentru deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare, conform prevederilor H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în valoare totală de 10.500 de lei, alte 15 sancțiuni, în valoare totală de 75.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, iar alte 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 39.000 lei, au fost aplicate pentru nerespectarea obligației de a acorda asistență medicală de specialitate animalului deținut, conform prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor.
Totodată, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.795 de lei, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, două sancțiuni, în valoare de 200 de lei, au fost aplicate conform prevederilor Legii nr. 61/1991, o altă sancțiune, în valoare de 5.000 de lei, a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind confiscați 296 de lei, numerar nefiscalizat, iar alte trei sancțiuni au fost aplicate conform prevederilor altor acte normative.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj vor desfășura în continuare astfel de acțiuni, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea infracțiunilor, fluidizarea traficului rutier, prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere, precum și pentru impunerea fermă a legii.