Polițiștii din Jibou acționează pentru un climat de ordine și siguranță publică
La data de 11 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier, ai Serviciului de Ordine Publică, cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ai Biroului pentru Protecția Animalelor, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, alături de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj și specialiști ai Registrului Auto Român Sălaj, au desfășurat 8 acțiuni, în localitatea Jibou, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru impunerea fermă a legii.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 102 persoane, au verificat 66 de autovehicule, au efectuat controale la 19 societăți comerciale și la 3 obiective asigurate cu pază, iar pentru neregulile constatate au aplicat 92 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 28.830 de lei.
Ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 3 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare. Totodată, polițiștii au identificat trei autori de infracțiuni în dosare penale rămase inițial cu autori necunoscuți.
Polițiștii sălăjeni vor desfășura acțiuni și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru fluidizarea traficului rutier, precum și pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal.