Daniel Buda a fost ales prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură din PE
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al Grupului PPE, anunţă că marţi europarlamentarul liberal Daniel Buda a fost ales prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European, Rareş Bogdan a fost ales vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri externe din PE, iar Dan Motreanu a devenit vice-coordonatorul Grupului PPE în Comisia pentru dezvoltare regională. Mureşan subliniază că este vorba despre ”poziţii importante pentru ţara noastră”.
”Funcţii importante pentru România pe care le-am obţinut în Parlamentul European. Noi, Delegaţia Partidului Naţional Liberal în Parlamentul European, am negociat şi am obţinut votul colegilor pentru patru poziţii importante pentru ţara noastră”, anunţă într-o postare pe Facebook Siegfried Mureşan.
El aminteşte că a fost ales, în luna iunie, vicelider al Grupului PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, poziţie din care va coordona politicile bugetare în grup şi se va asigura că ”ţara noastră primeşte cât mai multe fonduri europene nerambursabile”.
Conform lui Siegfried Mureşan, marţi, europarlamentarul Daniel Buda a fost ales prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European şi ”va apăra interesele fermierilor români în Europa”.