Depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism radiat din circulație
La data de 26 iulie a.c., la ora 08.55, pe strada Libertății din orașul Cehu Silvaniei, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au identificat și oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat de 52 de ani, din localitatea Coltău, județul Maramureș.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul condus de bărbatul în cauză este radiat din circulație, iar plăcuțele cu număr de înmatriculare montate erau atribuite unui alt autoturism.
Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.