Comunicat USR: PSD minte, iar pensionarii sunt cei care suferă!
PSD a lansat o campanie mincinoasă împotriva USR. Hai să demontăm minciunile lor.
Minciuna
PSD: „nicio pensie nu scade”. Realitatea: DA, PENSIILE SCAD.
Chiar pe deciziile de recalculare emise de casele de pensii, este clar menționat că pentru aproape 1 milion de pensionari, pensiile scad. De exemplu, un pensionar care a lucrat 20 de ani în subteran avea 3.000 de lei înainte de recalculare. După recalculare, pensia acestuia scade la 2.391 de lei.
Asta înseamnă o pierdere de peste 600 de lei pe lună, Marcel Ciolacu!
Minciuna
PSD: „veniturile pensionarilor nu vor scădea”. Realitatea: VENITURILE SCAD ȘI PUTEREA DE CUMPĂRARE ESTE AFECTATĂ!
Un exemplu concret, poate înțelege și Marcel Ciolacu: un pensionar care înainte primea 3.000 de lei va continua să primească această sumă, chiar dacă pensia recalculată este de doar 2.390 de lei. Aparent, nu e o pierdere imediată, dar adevărul este altul – acest pensionar nu va beneficia de nicio majorare până când pensia recalculată nu depășește 3.000 de lei. Dacă pensiile cresc cu 8% anual, pensionarul va trebui să aștepte aproximativ 3 ani pentru ca pensia recalculată să ajungă la valoarea pe care o primea deja.
În tot acest timp, prețurile la alimente cresc, medicamentele sunt mai scumpe, viața e mai grea. Așa arată o scădere a puterii de cumpărare pentru aproximativ 1 milion de pensionari.
Minciuna
PSD: „Persoanele vulnerabile nu vor fi afectate”. Realitatea: Persoanele vulnerabile sunt cel mai afectate!
De exemplu, un nevăzător care primea 2.200 de lei constată că pensia lui scade acum la 2.000 de lei după recalculare. Au lovit în cele mai vulnerabile persoane printr-o decizie absurdă care nu le dă posibilitatea de a acumula vechime și, implicit, puncte de stabilitate.
Minciuna
PSD. „Limitarea cheltuielilor cu pensiile la 9,4% din PIB ar fi înghețat pensiile contributive.” Realitatea este alta.
Când PSD acuză USR că a propus limitarea cheltuielilor cu pensiile la 9,4% din PIB, nu spune un lucru esențial: USR a alocat cel mai mare procent din ultimii 10 ani pentru pensiile contributive – 7,83% din PIB. PSD, în schimb, a alocat doar între 6,5% și 7,6% din PIB pentru pensiile contributive. Diferența până la 9,4% este reprezentată de pensiile speciale, care sunt adevărata problemă pentru PSD.
Cu alte cuvinte, PSD preferă să protejeze pensiile speciale, sacrificând pensiile celor care au muncit din greu în condiții grele. Pensionarii mineri, mecanici de locomotivă și nevăzătorii sunt lăsați să sufere, în timp ce pensiile speciale sunt păstrate și chiar mărite.
Așa arată minciunile PSD. Iar soluția lor la tot acest haos creat este să pună pensionarii pe drumuri, să plătească 2.800 de lei pentru o simplă adeverință, doar ca să corecteze greșelile lor!
Marcel Ciolacu, recunoaște-ți greșelile.
Convoacă sesiune extraordinară pentru repararea acestei legi care îi batjocorește pe vârstnici și demite-o pe pe Bucura Oprescu, Ministrul Muncii.
Comunicat de presă emis de Partidul USR Sălaj























