Poliția a făcut controale pe linia combaterii delictelor silvice
În perioada 26 – 27 august a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfășurat acțiuni, în comunele Ileanda și Crasna și în localitățile arondate, pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat 3 societăți comerciale și 5 transporturi de material lemnos, au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, acumenzi în valoare de 20.000 de lei și au confiscat peste 50 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 20.000 de lei.
La data de 26 august a.c., în urma controlului circulației materialului lemnos, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au oprit în trafic pentru control un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat din județul Harghita, care transporta cu 6,9 metri cubi de cherstea rășinoase în plus față de volumul consemnat în avizul de însoțire a materialului lemnos.
Societatea comercială expeditoare a fost sancționată contravențional, cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, iar ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea celor 6,9 metri cubi de cherestea rășinoase, în valoare de peste 6.182 de lei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiștii de la silvic în aplicația informatică SUMAL 2.0, s-a constatat faptul că un operator economic, deși înregistrat în aplicația SUMAL 2.0 ca transportator profesionist, ar fi efectuat 17 transpoturi de material lemnos, în volum de 36 de metri cubi, în calitate de utilizator Non-Sumal, nerespectând astfel obligațiile ce îi revin.