Episcopul Virgil Bercea a slujit la biserica din Horoatu Crasnei
La data de 1 septembrie 2024, Preasfinția Sa, Virgil Bercea a celebrat Sfânta Liturghie în parohia cu hramul „Schimbarea la față” din Horoatu Crasnei. La liturghie au fost prezenți numeroși preoți, călugări, persoane consacrate, domnul Dinu Iancu-Sălăjanu, președinte al Consiliului Județean Sălaj și domnul Marian Mirișan, primarul comunei Horoatu Crasnei, alături de comunitatea de credincioși.
Înaintea Sfântei Liturghii, ierarhul a sfințit grota Sfintei Fecioare, aflată în lateralul bisericii, icoana Cinei celei de taină și icoanele împărătești de pe iconostasul lăcașului. La finalul liturghiei, PS Virgil împreună cu întreaga comunitate l-au sărbătorit pe domnul Tulbure Ioan, fost cantor al bisericii, care a împlinit onorata vârstă de 100 de ani, iar părintelui paroh, Mihai i-a oferit, în semn de recunoștință și deosebită prețuire, o cruce pectorală.
De asemenea a luat cuvântul și președintele Consiliului Județean Sălaj, domnul Dinu Iancu-Sălăjanu: „grota prezentă lângă biserică este semnul că suntem creștini […] să ne aducem aminte de cuvintele cardinalului Iuliu Hossu: credința noastră este viața noastră”.
La finalul sărbătorii, întreaga comunitate a fost invitată la căminul cultural al comunei pentru o agapă, semn al comuniunii.