UDMR: Guvernul se pregătește de noi măsuri care împiedică dezvoltarea
„Pentru prima dată în ultimele două decenii, în 2023, Guvernul nu a adoptat o rectificare bugetară în lunile iulie sau august, ci a virat bani punctual, din Fondul de rezervă bugetară, până la finalul anului. Fondurile disponibile nu au intrat astfel în economie timp de câteva luni, investițiile au fost blocate, unele companii au dat faliment, iar forța de muncă a emigrat. În acest an Guvernul se pregătește de aceleași măsuri”, a avertizat liderul senatorilor UDMR, fostul ministru al dezvoltării și al administrației publice, Cseke Attila.
Acesta a precizat: rectificarea bugetară se face în fiecare an, în iulie sau august, cu scopul de a evalua unde nu au fost investite fondurile conform bugetului, și unde este nevoie de suplimentarea acestora. Unde execuția bugetară nu este bună, fondurile sunt realocate către alte domenii. Această măsură creează predictibilitate în administrația publică, și este benefic din punct de vedere al dezvoltării localităților și a României – a explicat senatorul UDMR.
Acesta a adăugat: în acest an nu a avut loc rectificarea bugetară din vară, și este de așteptat ca Guvernul să repete practica nocivă de anul trecut, cu viramente punctuale pentru unele programe sau proiecte de investiții din FRB. ”Ministerul Finanțelor a observat în 2023 efectele negative a acestei măsuri, dar se pare că nu dorește să învețe din propriile greșeli, și nu a propus nici în 2024 o rectificare de buget”, a spus acesta.
Sumele nefolosite din programele naționale și cele cu finanțare UE sunt redirecționate către Fondul de rezervă bugetară, arată și un proiect de Ordonanță de Urgență publicat recent. Această măsură afectează administrația publică centrală și locală, UDMR nu susține această practică, și cere Guvernului să corecteze aceste măsuri, a conchis Cseke Attila.