În Sălaj s-a desfășurat exerciţiului de mobilizare „MOBEX SJ-24”
În conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 45/1994 privind apărarea naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 17 din Legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, republicată şi în baza Planului de verificare a stadiului pregătirii economiei şi a teritoriului pentru apărare prin exerciţii şi antrenamente de mobilizare aprobat în anul 2023 prin Hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în perioada 09-12 septembrie, în judeţul Sălaj se desfăşoară etapa propriu-zisă a Exerciţiului de mobilizare denumit „MOBEX SJ-24”.
Activitatea este una de maximă importanţă, ea fiind planificată, organizată şi condusă periodic în toate judeţele ţării, de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, structura de specialitate a Guvernului României în domeniul de referinţă, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, precum şi ai ministerelor/ autorităţilor de resort cu atribuţii pe linia pregătirii economiei şi a teritoriului pentru apărare (Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizări, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Dezvoltări, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, precum şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor).
Potrivit scenariului exerciţiului, pe timpul desfăşurări acestuia se simulează punerea în aplicare a Planului de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare, valabil în perioada 2021-2024 şi acoperirea financiară a acestuia prin execuţia bugetului de stat pentru război, implementarea la nivelul judeţului Sălaj a Programului cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare şi a Planului de rechiziţii de bunuri şi prestări de servicii în interes public judeţean.
Obiectivul principal al exerciţiului constă în evaluarea potenţialului economic şi uman al autorităţilor administraţiei publice locale, instituţilor şi operatorilor economici, la nivelul judeţului Sălaj, în vederea identificării resurselor materiale, financiare şi a forţei de muncă necesare susţinerii efortului de apărare şi asigurării continuităţii activităţilor economico-sociale pe timpul stării de asediu, la mobilizare şi pe timpul stării de război, urmând ca principalele concluzii, propuneri, eventualele dificultăţi, constrângeri şi limitări constatate să fie analizate la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în vederea dispunerii măsurilor care se impun.
Relaţii suplimentare se pot obţine de la purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi/sau pe site-ul www.anrsps.gov.ro.