Polițiștii au găsit arme și muniție deținute ilegal
Percheziție domiciliară efectuată de polițiștii de la arme, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj cinegetic.
La data de 17 septembrie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Maramureș, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj cinegetic.
În urma percheziției domiciliare efectuate, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, două arme letale, deținute ilegal și 24 de bucăți de muniție aferentă acestora.
De asemenea, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 47 de ani, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 18 septembrie a.c., să fie prezentat instenței, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.