Trei studente din Sălaj au primit de la medicul Florian Neaga burse din venitul de parlamentar
Deputatul Florian Neaga a avut la începutul lunii o întâlnire la cabinetul parlamentar din Zalău cu cele trei studente din Sălaj cărora le-a oferit burse pe parcursul anului școlar 2023 – 2024 din venitul de deputat, pentru a le încuraja în demersul lor de a fi bine pregătite în profesia aleasă. Prilej cu care le-a acordat și câte un premiu special, în semn de recunoaștere a efortului lor de a studia temeinic.
Iulia Loredana Claudia Sîncrăian din Cehu Silvaniei studiază Psihologia, Aurelia Daniela Burian din Jibou este studentă la Sociologie, iar Claudia Csillag din Șimleu Silvaniei se specializează în Pedagogie. Toate trei își fac studiile într-un mediu universitar cu cerințe mari, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.
”Întâlnirea a fost un prilej să discutăm despre rezultatele lor și despre gândurile lor de viitor și am ținut să le încurajez să caute să devină vârfuri fiecare în domeniul ei de activitate”, spune Florian Neaga.
Susținător al educației și al excelenței în educație, Florian Neaga a premiat recent și elevii cu rezultate remarcabile de la Colegiul Național ”Silvania” Zalău.
”Roland Petrean, Alice Ilieșiu și Caleb Opriș – elevi ai Colegiului Național ”Silvania” Zalău – sunt modele pentru colegii lor și pentru generațiile viitoare.
Recunoașterea și promovarea realizărilor lor deosebite este importantă atât pentru a-i încuraja și a le confirma că au ales un drum corect în viațã, în care vor avea parte de apreciere și de validare, cât și pentru a inspira și motiva alți tineri să își urmeze pasiunea și să își atingă potențialul maxim.
Alice Ilieșiu și Caleb Opriș au fost șefi de promoție la absolvirea clasei a VIII-a, dovedind preocupare constantă, dorințã de cunoaștere şi performanțã școlară.
Roland Petrean este deja un nume cunoscut pentru performanțele sale excepționale la concursurile de informatică atât pe plan național, cât și pe plan internațional. A câștigat recent și medalia de aur la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori.
Ei și toți tinerii care au realizãri deosebite trebuie să știe că performanța se impune să fie răsplătită.
Să ne bucurăm împreună cu aceşti tineri care își dovedesc lor și dovedesc și celorlalți că prin pasiune și muncă se pot obține rezultate excepționale”, spune medicul-deputat Florian Neaga.
Deputatul Florian Neaga a făcut și ca deputat performanță la fel ca în profesia de medic
Medicul-deputat Florian Neaga, o personalitate care bate cam orice nume la popularitate și încredere, a fost ales deputat acum patru ani. PSD Sălaj l-a dorit mult atunci în fruntea listei la parlamentare. Avea nevoie de nume mari, cu greutate, pentru a depăși perioada critică în care se afla partidul. Așa că a adus în față câteva nume sonore de profesioniști cu recunoaștere, iar pe Florian Neaga l-au chemat să fie cap de listă la parlamentare.
Florian Neaga este un respectat medic ortoped, foarte apreciat pentru intervențiile chirurgicale de succes, despre care s-a scris și în revistele de specialitate; are o importantă recunoaștere la nivel național. A acceptat să reprezinte Sălajul în Camera Deputaților doar pentru că medicii, dacă sunt aleși parlamentari, pot să-și continue în paralel activitatea profesională.
A continuat să facă performanță în medicină în Sălaj și a făcut performanță și în Parlamentul României. În patru ani, are semnătura pe inițiative legislative câte n-a avut niciun parlamentar sălăjean până acum. A fost foarte activ și concentrat în primul rând pe îmbunătățirea condițiilor din sistemul de sănătate, pe programe de sănătate, pe dezvoltarea sistemului medical. Dar a avut o preocupare deosebită și pentru soluții prin care să se pună frână consumului de droguri, pentru îmbunătățirea condițiilor de viață pentru categoriile defavorizate, pentru rezolvarea problemelor din societate care creau inechități. S-a implicat și în sprijinul aspirațiilor Sălajului de a crește economic. L-a adus inclusiv pe ambasadorul Coreei de Sud în vizită în Sălaj și la o întâlnire cu oamenii de afaceri din județ, oferind oportunități acestora. Legat de întârzierile la construirea centurii Zalăului, a intervenit la ambasadorul Chinei, de la care a obținut angajamentul că firma chineză care construiește centura o va realiza în bune condiții.
Ca rezumat, trebuie spus că Florian Neaga este un exemplu de implicare și dedicare, reprezentând cu succes interesele comunității în care trăiește și în folosul căreia muncește atât ca medic, cât și ca deputat.