Infractor periculos din Constanța, identificat în trafic de polițiștii Biroului Ordine Publică Zalău
In data de 22.09.2024 în jurul orei 10.00 lucrătorii Biroului Ordine Publică Zalău, au oprit în trafic un autoturism care a trecut pe culoarea roșie a semaforului.
În urma verificărilor și interogării a bazelor de date s-a stabilit că persoana figurează cu mandat de executare a pedepsei, acesta sustrăgându-se măsurii, iar pe numele acestuia fiind emis mandat de urmărire internațională.
Polițiștii zălăuani au intervenit exemplar, l-au încătușat și reținut pe infractor în vederea transefului către un penitenciar pentru executarea pedepsei.
Infractorul era paramedic la ISU Contanța, acuzat că a abuzat sexual două minore
Plutonierul adjunct Adrian Strătilă, paramedic SMURD în cadrul Detașamentului de Pompieri – Constanța Port, care a abuzat sexual două minore, a fost condamnat definitiv pe 26 aprilie de Curtea de Apel Constanța.
Inițial, magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța l-au condamnat la 12 ani și 2 luni, însă la apel, Curtea de Apel Constanța a desființat sentinta primei instanțe și l-a condamnat la 12 ani și 6 luni. Fostul paramedic SMURD a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală, racolarea minorilor în scop sexual și corupere a minorilor.