Eveniment important în Parohia Sorușa-Uileac, comuna Măeriște
Duminică, 29 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sorușa-Uileac, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Mierța, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul George-Ionuț Taloș.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Dumitru Fiț, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.
La eveniment a participat și primarul Comunei Măeriște, Vasile Lazăr, alături de viceprimarul Gal Ionuț.
De asemenea, a mai fost acordată o diplomă de apreciere domnului Vasile Lazăr, primarul comunei Măeriște, pentru implicarea în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la biserica parohiei.
La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinţitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru distincție și i-a dăruit o icoană.
Prima atestare documentară a localității Sorușa-Uileac provine din anul 1338, când aceasta apare sub numele de „Zoros”.
Până în anul 1930, satul Soruşa apare ca teritoriu vechi al localităţii Mălădia, amplasată în partea de nord-vest a judeţului Sălaj, și aparține, din punct de vedere administrativ, de comuna Măerişte.
Comunitatea din Sorușa-Uileac s-a închegat ca parohie în anul 2008, când credincioșii ortodocşi din zona numită Soruşa, a localităţii Mălădia, datorită distanței mari față de biserica Parohiei Mălădia, și-au zidit o biserică, între anii 2005-2007, acestora adăugându-li-se, ulterior, și credincioșii din Uileacu-Şimleului. Lăcașul de cult a fost pus sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae.
Biserica a fost edificată în timpul păstoririi Preacucernicului Părinte Claudiu-Ionuț Furdui, care slujea în paralel și în Sorușa, fiind sfințită în data de 4 noiembrie 2007, de către Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului și Sălajului.
Primul preot paroh al Parohiei Sorușa-Uileac a fost Preacucernicul Părinte Sorin-Vasile Neaga, care a păstorit parohia între anii 2008-2010, iar din luna decembrie a anului 2010, noul paroh al comunității din Sorușa-Uileac a fost Preacucernicul Părinte Constantin-Ciprian Marincaș, care, împreună cu puținii credincioși ai parohiei, a realizat unele lucrări de înnoire a lăcașului de cult. Astfel, în interior pereții bisericii au fost pregătiți pentru pictură, s-a extins absida Sfântului Altar, a fost construită și vopsită sacristia, s-au montat geamurile și ușa de acces, pardoseala a fost acoperită cu parchet laminat, iconostasul a fost înnoit. În exterior lăcaşul de cult a fost izolat și tencuit cu tencuială minerală, s-au vopsit clopotnița, balustradele și gardul exterior și s-a construit un lumânărar.
Începând cu anul 2018, Preacucernicul Părinte Dumitru Fiț a fost numit preot al Parohiei Sorușa-Uileac, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii. Astfel, între anii 2019-2024 au fost realizate următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost pictat în tehnica acrilic, pardoseala a fost acoperită cu mochetă, s-au confecționat iconostas și tetrapod din lemn de tei, policandrul din naos a fost restaurat, în sfântul altar s-a montat un candelabru nou, a fost instalat sistemul de sonorizare și s-au achiziționat bănci și un analog. În exterior soclul bisericii a fost tencuit cu tencuială decorativă, pereții lăcașului de cult au fost vopsiți cu vopsea lavabilă, a fost edificat un pridvor cu două intrări și s-a montat o poartă nouă la intrarea în curtea bisericii. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.