Ionel Ciunt alături de premierul Ciolacu la un eveniment de înaltă ținută organizat la București

Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a participat, astăzi, la Summit-ul Autorităților Publice Municipale din România, eveniment de înaltă ținută, organizat de Asociația Municipiilor din România (AMR).
• La eveniment au fost prezenți: Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Ioan Veștea, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja și Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.
• În cadrul AMR, primarul Ionel Ciunt ocupă funcția de vicepreședinte, iar temele puse în dezbatere cu membrii guvernului sunt extrem de importante pentru funcționarea administrațiilor locale la parametri normali.
🟣“Am solicitat domnului prim-ministru și ministrului finanțelor ca bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat să fie aprobate până la finalul anului și să se găsească soluții financiare pentru ajustările, corecțiile și cheltuielile neeligibile în cazul proiectelor finanțate din fonduri europene. Am convenit, de asemenea, ca fiecare administrație locală să primească din impozitul pe venit cel puțin suma alocată la finalul anului 2023.
Domnul prim-ministru Marcel Ciolacu ne-a asigurat că va găsi soluții ca problemele prezentate astăzi de către membrii AMR să fie rezolvate într-o perioadă scurtă de timp”, a transmis Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *