VIDEO| Șoferi blocați în trafic după prima ninsoare din această iarnă
Poliția anunță că au prima ninsoare serioasă din această iarnă a creat probleme pe mai multe tronsoane de drumuri naționale din județul Sălaj, unde șoferii au fost blocați în trafic.
Pe DN 1H tronson Peștiș, județul Bihor – Nușfalău, județul Sălaj, a fost instituită restricție de tonaj pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă frământată. Se acționează pentru dezăpezire.
Drumul județean de la Crișeni spre Cehu Silvaniei a fost blocat la primele ore ale dimineții, dar după intervenția Poliției drumul a fost deblocat și în prezent se circulă în condiții normale.
O porțiune din drumul național DN1F, în localitatea Borla, a fost la fel blocat de mai multe tiruri care nu au putut urca o pantă pe direcția spre Sărmășag, astfel că s-au creat cozi de autoturisme.