Preoții și credincioșii din Sălaj vor să-l izgonească pe Episcopul Petroniu din județ ca pe un rău făcător

Astăzi la Catedrala Sfânta Vineri din Zalău în prezența Mitropolitului Andrei Andreicuț și a preoților din județul Sălaj s-au dezbătut gravele probeleme legate de cazul Petroniu. La intrarea în biserică Mitropolitul Andrei a fost întâmpinat de un grup de credicioși care i-au înmânat o scrisoare și mai multe copii ale unor articole din presă despre Petroniu, și i-au cerut categoric schimbarea episcopului.

Memoriul preoților pentru izgonirea lui Petroniu

În cadrul dezbaterilor a fost prezentat și un memoriu cuprinzător despre toate nelegiuirile făcute de Episcopul Petroniu. Preoții au cerut cel puțin izgonirea episcopului Petroniu din Sălaj. La finalul citirii memoriului de către unul dintre preoți, toți preoții participanți la reuniune au aplaudat în semn de susținere a acestuia.

MEMORIU ADRESAT ÎPS ANDREI, MITROPOLITUL CLUJULUI, MARAMUREȘULUI ȘI SĂLAJULUI

Semnatarii acestui memoriu ne exprimăm îngrijorarea și indignarea față de evenimentele petrecute în ultimul timp în Episcopia Sălajului. Dată fiind tulburarea care s-a produs, vă aducem la cunoștință că este de neconceput revenirea PS Petroniu la conducerea eparhiei. 
Motivele pe care le invocăm sunt legate de aspectele morale ce provoacă sminteală, de comportamentul și acțiunile contrare statutului, canoanelor, a voturilor monahale și a jurământului depus de PS Petroniu. Prezentăm aici câteva fapte care, de 16 ani, au produs atât sminteală, consternare și revoltă – în rândul credincioșilor, cât și sentimente de frică, nesiguranță și revoltă față de nedreptățile și poverile financiare orchestrate de cei doi – în rândul multor preoți care au sau nu au curajul să le mărturisească.
Iată la ce ne referim:
– Episcopul Petroniu, de ani de zile, își vopsește părul și barba, motiv de sminteală pentru preoți și credincioși (oare nu l-a văzut nimeni în Sfântul Sinod?);
– comportamentul său e dictatorial, iar unii preoți au fost pedepsiți pe nedrept cu dojane arhierești sau canon la mănăstire;
– conduita sa e nepotrivită la slujbele arhierești, e milităros și mândru, nefiind în stare să comunice și să empatizeze cu credincioșii;
– credincioșii au sesizat ca PS Petroniu nu sărută icoanele și Sf. Evanghelie, de la pandemie încoace;
– unii preoți, după 15-20 de ani de preoție, ca să fie siguri că primesc distincție, au plătit PS Petroniu diferite sume de bani; 
– nu a participat la slujbele de Paraclis în posturile Adormirii Maicii Domnului sau la Liturghia Darurilor în Postul Mare; 
– la conferințele preoțești nu mai ia nimeni cuvântul, spre deosebire de conferințele de pe vremea PS Ioan, care erau adevărate comori duhovnicești;
– prezența sa în parohii nu a adus niciun beneficiu pastoral, misionar;
– ca să îi cumpere bunăvoința și o atitudine firească, s-a încetățenit între preoți obiceiul de a-i oferi, înainte sau după slujire, în parohie, sume de bani;
– a pedepsit pe cei incomozi sau care aveau atitudine, de aceea, preoți de valoare și teologi au părăsit Eparhia, slujind azi în străinătate sau în alte orașe din țară, în Brașov, Sibiu, Maramureș, Bihor, Arhiepiscopia Clujului etc.
– numirile în parohii s-au făcut după bunul plac sau după alte criterii, nu după cele statutare și canonice (a numit preoți consilieri pentru câteva zile ca să îi poată numi apoi, fără concurs, în orașe);
– a participat la petreceri cu membrii permanenței în localuri din oraș și în alte localuri, uneori și cu mireni, care se terminau cu abuzuri, respectiv beții, dovadă înregistrarea care îl surprinde pe PS Petroniu în stare de ebrietate, civil; se cunosc foarte bine astfel de episoade în rândul preoților și al credincioșilor;
– pentru a-și satisface pofta de îmbogățire, cum s-a văzut din mărturiile preotului Pop Ionuț în presă, în Episcopia Sălajului au fost taxe mari, atât lunare, cât și periodice;
– a impus cumpărarea cărților proprii și a altor tipărituri, toate la suprapreț (când Biblia costa 60 de lei, noi plăteam o carte puțin însemnată cu 100 de lei);
– numărul de cărți impuse variau între 4-5 exemplare la parohii mici, până la 30 la parohiile din oraș, iar la mănăstiri – 100-150 de exemplare. Peste 20 de volume!;
– a practicat, direct sau prin interpuși cămătăria – un astfel de caz a fost menționat în presă;
– a făcut angajări fictive la Episcopie, personal clerical și neclerical, banii publici pentru aceste posturi ajungând la Episcopie;
– a adunat o avere impresionantă, în timp ce preoții și credincioșii construiau cu greu biserici, renovau biserici și case parohiale sau așezăminte sociale etc. etc. etc.
Pentru toate acestea și altele asemenea, știute și neștiute de noi, apelăm la înțelepciunea și buna-credință a IPS Voastre, a Sfântului Sinod, și chiar la înțelepciunea celor în cauză, să înțelegem cu toții gravitatea momentului și să încercăm vindecarea în timp a acestor răni de pe sufletul preoțimii și al poporului credincios din Sălaj. Vina nu ne aparține, nu am scos noi la lumină aceste fapte. Doar punem în cuvinte faptele acumulate de-a lungul timpului, în văzul tuturor. A venit vremea în care, cu bărbăție, să-și asume. Nu am vrea să fim povară pe sufletul PS Petroniu, dar acesta-i tristul adevăr! 
Vă rugăm acum, în al doisprezecelea ceas, să meditați la ceea ce a ajuns Episcopia Sălajului! Dacă veți lua aminte la reacțiile credincioșilor de pe rețelele de socializare, vă veți înfiora. Scandalul va trece în latura lui anecdotică, de can-can, dar va rămâne pentru totdeauna schema narativă în memoria credincioșilor: aceea că Biserica și clerul stau sub semnul corupției, al păcatului, chiar al neroziei. E un moment de răscruce acum, în care se mai poate face doar atât pentru salvarea a ceea ce se poate salva: un gest reparatoriu. PS Petroniu nu este fiu al Sălajului, astfel încât să fie nativ împletit cu viața județului, suntem siguri că ar putea găsi un loc unde să își poată regândi obiectivele, viața. Râmânerea sa în continuare în județul nostru ar însemna un adevărat dezastru duhovnicesc și pentru credincioși, și pentru preoți! După toate cele cunoscute folcloric, din om în om, dar și după cele apărute în presă, nimeni nu mai poate privi cu indulgență sau cu inocență/ naivitate situația. Dacă dorim binele bisericii și salvarea din sminteală a tuturor, să ne gândim cu toții că situația a degenerat așa de urât, încât un compromis, oricât de mic, ar face foarte mult rău absolut tuturor, inclusiv PS Petroniu. Imaginați-vă ce vor gândi și ce vor simți credincioșii noștri ori de câte ori ne-am ruga pentru PS Petroniu sau când îl vor vedea în sfânta biserică, având memoria faptelor sale, cele enumerate succint mai sus… 
Situațiile de criză scot la iveală întotdeauna adevărul caracterelor umane, iar Înaltpreasfinția Voastră sunteți cel mai în măsură să ne ajutați să recâștigăm încrederea credincioșilor. Avem nădejde că nu ne veți abandona în sminteală pe toți, credincioși și preoți din Sălaj!
Supuși fii duhovnicești!”, semnat de preoții din Episcopia Sălajului. 

Preotul Ioan Ghiurco spune că Episcopia Sălajului are nevoie de alt conducător în locul episcopului imoral

Cunsoctul preot Ioan Ghiurco a luat cuvântul la întâlnirea de azi de la Catedrala Sfânta Vineri cu Mitropolitul Andrei Andreicuț, unde a vorbit despre schimbarea imperios necesară a episcopului Petroniu, care s-a dovedit a fi imoral și păgubos pentru județul Sălaj.

„Este bine că la Sălaj avem Episcopie, dar nu am avut parte de un episcop bun și vrem un ierarh care să fie dedicat credincioșilor”, a spus preotul Ioan Ghiurco. 

One thought on “Preoții și credincioșii din Sălaj vor să-l izgonească pe Episcopul Petroniu din județ ca pe un rău făcător

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *