Ionel Ciunt este președintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților
Liderul PSD Sălaj, Ionel Ciunt, a depus jurământul de credință în Parlamentul României după ce la alegerile parlamentare a câștigat primul său mandat de deputat.
Ionel Ciunt și Seres Dénes sunt cei doi parlamentari sălăjeni care au obținut mandate întregi, având numărul necesar de voturi.
Ionel Ciunt a fost ales președinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.
Este o funcție importantă pentru binele județului, dar și o realizare notabilă pe plan politic pentru Ionel Ciunt, având în vedere că se află la primul mandat de deputat.
Experiență politică și administrativă
Ionel Ciunt a fost de mai multe ori prefect al judeţului Sălaj, a fost director al DSVSA Sălaj, după care din 2016 până în 21 decembrie 2024 a fost primar al Municipiului Zalău.
În cei 8 ani de mandat, Ionel Ciunt s-a remarcat ca fiind un primar performant, care a atras fonduri europene record pentru dezvoltarea orașului, reușind să schimbe în totalitate aspectul reședință de județ.
Ionel Ciunt se află la al doilea mandat de președinte al PSD Sălaj.