Peste 4200 de imobile din Comuna Benesat, urmează să fie intabulate gratuit
Un număr de 4.222 de imobile cu o suprafață totală de 2.775 ha din comuna #Benesat, județul Sălaj au fost măsurate și urmează să fie intabulate, gratuit pentru cetățeni.
Rezultatele lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților au fost afișate începând cu data de 25.11.2024, pe o perioadă de 60 de zile, la sediul primăriei comunei Benesat, județul Sălaj, cât și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Până în data de 27.01.2025, persoanele interesate mai au posibilitatea de a depune, dacă este cazul, cereri de rectificare a documentelor tehnice, în forma prevăzută de lege, însoțite de documentele justificative la sediul primăriei comunei Benesat, transmise prin poştă sau curier, ori prin mijloace electronice, sau formulate în sistemul informatic. În acest caz, certificarea nealterării conţinutului înscrisurilor doveditoare odată cu redarea pe suportul informatic va fi făcută de către deponent prin semnătură electronică calificată, conform prevederilor art. 48 alin.(2) din Regulamentul privind realizarea, verificarea şi recepţia lucrărilor sistematice de cadastru şi înscrierea din oficiu a imobilelor în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor în evidențele de cadastru și carte funciară sunt gratuite pentru cetățeni, se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (#PNCCF) și sunt finanțate din fonduri europene.
PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.
ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare, din 660 de UAT-uri din zonele rurale ale României, iar valoarea totală a Proiectului este 312.891.155 de euro.
Proiectul major a fost finanțat, până în decembrie 2023, prin Programul Operațional Regional și a fost etapizat. Faza a II-a a proiectului este finanțată, în prezent, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027.
Mai multe informații privind Programului național de cadastru și carte funciară pot fi obținute pe site-ul ANCPI la adresa: http://www.ancpi.ro/pnccf/.
Director OCPI SĂLAJ
Sergiu PANIE


