Peste 20 de kg articole pirotehnice indisponibilizate de polițiști

Cinci dosare penale au întocmit, zilele trecute, polițiștii de la Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în cadrul unei acțiuni privind legalitatea operațiunilor cu articole pirotehnice.


La data de 2 decembrie a.c., polițiștii de la structura de profil au continuat activitățile în cadrul acțiunii ,,Foc de Artificii”, ocazie cu care au fost constatate cinci infracţiuni de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, fapte prevăzute de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

În cadrul dosarelor penale înregistrate sunt cercetate cinci persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 51 de ani, fiind indisponibilizată cantitatea de 23 kg articole pirotehnice.

Exemplu:

La data de 2 decembrie a.c., ora 17.00, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au prins în flagrant două persoane, de 19, respectiv 28 de ani, care dețineau asupra lor câte un colet în care se aflau mai multe kg de articole pirotehnice (într-un colet se aflau 4kg,  iar în cel de-al doilea 3kg).

Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării, iar polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunea de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără dreptfaptă prevăzută de articolul 37, din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *