Ofițerii de poliție Anticorupție Sălaj au derulat campania „E timpul să nu mai dăm și noi ceva”
Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sălaj, la data de 28.03.2025 au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității în cadrul Campaniei naționale de prevenire a corupției „E timpul să nu mai dăm și noi ceva”, la sediul Serviciului Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor SĂLAJ, la care au participat șefii, coordonatorii și funcționarii publici ai serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor.
Participanților le-au fost prezentate scopul Campaniei naționale de prevenire a corupției „E timpul să nu mai dăm și noi ceva”, consecințele implicării în fapte de corupție, precum și modalitățile de sesizare a acestora.
Totodată, au fost distribuite materiale promoționale cu mesajul „ZERO CORUPȚIE”, prin intermediul cărora a fost popularizat Call-centerul anticorupţie – 0800.806.806, apelabil gratuit din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă.
La nivel județean, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Sălaj, al cărui sediu se află în municipiul Zalău, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 12, telefon/fax 0260/611000, e-mail salaj.dga@mai.gov.ro.