Președintele CJ Sălaj și Episcopul Benedict în pelerinaj alături de sălăjeni

Marți, 12 august 2025, cu prilejul tradiționalului pelerinaj al creștinilor ortodocși din Episcopia Sălajului la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Păușa, Protopopiatul Zalău. În biserica satului, ierarhul i-a binecuvântat pe cei peste 170 de pelerini, aflați pe drumul de peste 150 km spre așezământul monahal clujean.

După ce a rostit cuvântul de învățătură și i-a binecuvântat, Preasfințitul Părinte Benedict a pornit împreună cu pelerinii din Păușa pe drumul lor spre Mănăstirea Nicula, însoțindu-i pe o distanță de peste 16 km. Alături de pelerini au mers preoți din zonă și reprezentanți ai autorităților locale și județene, între care președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu.

Pelerinajul credincioșilor din Episcopia Sălajului la Mănăstirea Nicula are o vechime de peste 100 de ani și se desfășoară anual, în cinstea Maicii Domnului, în perioada 11–18 august. Drumul, de aproximativ 150 km pe sens, este parcurs pe jos, timp de opt zile, de credincioși de diferite vârste – în majoritate tineri, dar și copii și vârstnici – care pornesc în fiecare an din satul Valcău de Jos, adunându-se în curtea bisericii pentru a forma „norodul”, după cum i se spune grupului de pelerini în zona Sălajului. Pe traseu, grupului inițial i se alătură pelerini din satele prin care trec, formând o adevărată procesiune a credinței. Pe drum, participanții, purtând ripide, icoane și toacă, rostesc rugăciuni și cântă pricesne închinate Maicii Domnului. În fiecare localitate, pelerinii sunt întâmpinați în biserici de preoți și credincioși, care se roagă împreună cu ei și le oferă apă, mâncare și cazare. Dacă în trecut înoptau în șurile oamenilor, astăzi sunt găzduiți în casele credincioșilor din parohiile Buciumi, Voivodeni și Iclod, păstrându-se vie tradiția ospitalității și a comuniunii frățești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *