Primarul Comunei Bălan, Daniel Pop, la începerea noului an școlar
Primarul Comunei Bălan, Daniel Pop, a transmis un mesaj cu prilejul începerii noului an școlar, astăzi, 8 septembrie.
„Început de an scolar 2025-2026
Începutul anului şcolar este de fiecare dată un prilej de bucurie şi emoţie pentru fiecare dintre noi: elevi, profesori sau părinţi. Fiecare elev aşteptă cu nerăbdare reîntâlnirea cu foştii colegii, cu noii colegi, precum şi cu profesorii, cei care sunt un adevărat model de urmat pentru fiecare dintre ei.
Profităm de acest prilej pentru a felicita pe toţi elevii şi cadrele didactice pentru rezultatele deosebite pe care le- au obtinut în anul școlar precedent.A fost o onoare pentru noi să premiem rezultatele deosebite obţinute la olimpiadele şcolare, de elevii Şcolii noastre, alături de profesorii îndrumătoari.
Ne mândrim cu faptul ca elevii şi foştii elevi ai școlii noastre, au ajuns şi au obtinut rezultate foarte bune la faza nationala a olimpiadelor școlare.
Fiecare dintre voi, elevii prezenţi, puteţi să ajungeţi la asemenea performanţe şi, de ce nu, să le depăşiţi. Cadrele didactice pe care le aveți sunt foarte bine pregătite din punct de vedere profesional şi sunt aici pentru a va ajuta să vă croiti drumul în viaţă.
Stimate cadre didactice, voi care sunteţi exemple demne de urmat pentru fiecare dintre elevi, avem rugămintea de a apela la ajutorul nostru, al autorităţilor locale, ori de căte ori apare vreo problemă. Suntem convinși că împreună o să rezolvăm orice neajuns, pentru ca elevii noştrii să beneficieze de toate condiţiile necesare pentru un învăţământ modern.
Stimați părinţi, vă rugăm să nu uitaţi că educarea unui elev nu se face numai în şcoală. Ştim cu toţi că educaţia de acasă este la fel de importantă, poate chiar mai importantă, decât educaţia de la şcoală.
Vă dorim tuturor să aveţi doar realizări, bucurii şi îndeplinirea tuturor idealurilor propuse !”, este mesajul primarului Daniel Pop.
























