Episcopul Benedict a slujit la Schitul din Marca
Luni, 8 septembrie 2025, de praznicul Nașterii Maicii Domnului – sărbătoare care deschide șirul marilor praznice din noul an bisericesc –, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca.
Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși care s-au adunat și în acest an la așezământul monahal.
Sfânta Liturghie a fost precedată de sfințirea altarului de vară din proximitatea locașului de cult.
La momentul rânduit, ierarhul l-a hirotonit diacon pe tânărul teolog Marinel Ioan Terec.
La eveniment au participat și președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, vicepreședintele Adrian Crișan, primarul comunei Marca, Bădăcean Cosmin.
























