Trei tineri, dintre care doi băuți, implicați într-un accident rutier în Buciumi
La data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au fost sesizați, prin apelul de urgență 112, despre faptul că, pe drumul comunal 72, între localitățile Poarta Sălajului și Răstolțu Deșert, un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un șanț.
La fața locului, polițiștii au identificat trei tineri, toți de 24 de ani, din comuna Buciumi.
Întrebați care dintre ei a condus autoturismul, niciunul nu a recunoscut, iar doi dintre aceștia s-au acuzat reciproc că celălalt s-ar fi aflat la volan.
Întrucât nu s-a putut stabili cine a condus autoturismul, ambii tineri au fost testați cu aparatul etilotest.
Prima testare a indicat o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cea de-a doua testare a indicat 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Întrucât ambele valori au depășit limita legală de 0,40 mg/l, fapt ce constituie infracțiune, cei doi tineri au fost conduși la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei exacte.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt.
























