Acțiune a polițiștilor în trafic! Zeci de permise reținute și sute de amenzi aplicate
În perioada 6–12 octombrie a.c., sub coordonarea Serviciului Rutier Sălaj, polițiștii rutieri sălăjeni au acționat în cadrul campaniei internaționale ROADPOL – „Focus on the Road”, derulată simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Activitățile au vizat prevenirea accidentelor rutiere cauzate de distragerea atenției la volan, o problemă tot mai frecventă în trafic, determinată în special de utilizarea telefoanelor mobile sau a altor dispozitive în timpul conducerii.
Cu ocazia controalelor efectuate, polițiștii au identificat 123 de persoane care nu purtau centura de siguranță și 41 de persoane care utilizau telefonul mobil la volan, fără dispozitive de tip „mâini libere”.
Față de acestea, a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Activitățile polițiștilor rutieri au fost intensificate în weekend. Astfel, în perioada 10–12 octombrie, au fost constatate 467 de abateri la regimul rutier.
Dintre acestea, 182 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 46 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 12 pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii, iar restul, pentru alte abateri la regimul rutier.
Totodată, au fost reținute 64 de permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.
Polițiștii reamintesc conducătorilor auto că atenția trebuie concentrată permanent asupra drumului, iar orice activitate care poate distrage concentrarea poate avea consecințe grave.
























