Deputatul Ionel Ciunt a votat în Parlament legea care permite reluarea lucrărilor la mai multe hidrocentrale
Deputaţii au adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că modificarea limitelor ariilor protejate este posibilă doar dacă pentru suprafeţele respective, la data de 29 iunie 2007, erau aprobate, prin hotărâre a Guvernului sau decrete de stat, obiective de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice care erau în curs de execuţie sau demarcate anterior acestei date.
Deputatul PSD Sălaj Ionel Ciunt a votat legea și spune că: „Am susținut prin vot, în plenul Camerei Deputaților, Proiectul de Lege PL-x nr. 14/2023, care permite reluarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte de 2007, dar blocate ulterior, după ce zonele au fost declarate arii protejate.
România are, în acest moment, nevoie de investiții care să aducă stabilitate și siguranță energetică. Securitatea energetică a țării depinde, în foarte mare măsură, de finalizarea acestor proiecte, blocate acum de emiterea acordurilor de mediu.
Finalizarea acestor investiții va contribui semnificativ la reducerea costurilor pentru energia electrică și gazele naturale. România are nevoie de investiții, nu de amânări. Românii așteaptă soluții, nu explicații”.
S-au înregistrat 262 de voturi „pentru”şi 33 „împotrivă”. Anterior, Senatul, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, a respins propunerea.
Proiectul prevede că „prin excepţie, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului dispune modificarea limitelor ariilor naturale protejate, în termen de 60 de zile de la solicitarea de către beneficiar, prin scoaterea unor suprafeţe din interiorul ariilor naturale protejate, dacă, pentru suprafeţele respective, la data de 29 iunie 2007, erau aprobate, prin hotărâre a Guvernului sau decrete de stat, obiective de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, obiectivele fiind în curs de execuţie sau demarate anterior acestei date, în temeiul legislaţiei în vigoare.
Noile limite ale ariilor naturale protejate vor fi trasate astfel încât perimetrul schemei de amenajare hidroenergetică, inclusiv al drumurilor de acces aferente amenajărilor hidroenergetice, staţiilor şi reţelelor de transport şi distribuţie aferente acestora să fie în afara ariei naturale protejate. Suplimentar, între noile limite ale ariei naturale protejate şi limitele amenajării hidroenergetice va fi păstrată o zonă minimă, tampon, de lăţime 100 metri, pe toată lungimea de grăniţuire”.
























