Zălăuan înșelat cu 1780 euro de un vânzător de mașini

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 10.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați prin plângere de către un bărbat de 40 de ani cu privire la faptul că, la data de 15 noiembrie a.c., a vizualizat, pe un site, un anunț privind vânzarea unui autoturism.

În momentul în care acesta a contactat firma respectivă, o persoană necunoscută i-ar fi solicitat să trimită un avans de 1.780 de euro, lucru pe care l-a și făcut, urmând ca ulterior să achite diferența. La data de 17 noiembrie a.c., bărbatul a încercat să contacteze din nou societatea comercială, însă până în prezent nu a reușit, iar anunțul respectiv a fost șters.

Cercetările în cauză sunt continuate de către polițiști, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *