Bilanțul misiunilor ISU Sălaj în minivacanța de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României

Bilanțul misiunilor gestionate de pompierii sălăjeni în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României.
Salvatorii au gestionat 5️⃣3️⃣ de misiuni în minivacanța recent încheiată, printre care stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor, asanarea muniției neexplodate, intervenții la accidente rutiere, precum și alte tipuri de intervenții în sprijinul comunității.
▶️Cea mai mare pondere a misiunilor o reprezintă cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, respectiv 43 astfel de solicitări.

‼️Reamintim populației că necurățarea coșurilor de fum reprezintă una dintre principalele cauze ale incendiilor la locuințe și ale riscului de intoxicație cu monoxid de carbon în sezonul rece.
Respectați recomandările noastre și nu faceți compromisuri când vine vorba de siguranța dumneavoastră și a familiei! Utilizarea sobelor sau a altor mijloace de încălzire defecte, improvizate, supraîncărcate cu combustibil sau lăsate nesupravegheate este strict interzisă! De asemenea, verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt esențiale și obligatorii!
✅Fiți responsabili și instalați un detector de fum în locuință! Acesta va declanșa alarma încă din stadiul incipient al unui incendiu, ceea ce poate fi un factor important pentru salvarea locuinței și a vieții.
Nu uitați: un comportament preventiv și cunoașterea regulilor de bază pot face diferența în situațiile critice. De aceea, este important să ne informăm din timp. Platforma fiipregatit.ro și aplicația DSU oferă ghiduri și informații esențiale despre primul ajutor, cutremure, incendii, fenomene meteo periculoase și multe altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *