Agent-șef principal de poliție Gorgan Dorin – un om care a ales să nu rămână indiferent
Polițitul din cadrul IPJ Sălaj, Agent-șef principal de poliție Gorgan Dorin, a fost acolo exact când cineva avea nevoie de el.
Un bărbat, copleșit de probleme familiale, a urcat pe o schelă de 80 de metri, hotărât să renunțe la tot. A transmis live pe o rețea de socializare. Fiecare secundă putea fi ultima.
Aflat în timpul liber, colegul nostru a intrat în dialog cu el. Cu răbdare, cu voce calmă, cu empatie. Timp de aproape două ore i-a vorbit ca unui prieten, nu ca un polițist. L-a convins să închidă telefonul, să se oprească, să aleagă viața. Iar bărbatul a ales.
Doar câteva săptămâni mai târziu, un alt bărbat, tot măcinat de problemele de acasă, tot împins la limită de suferința din familie, era pe punctul de a face un gest dramatic. Colegul nostru, deși în timpul liber, nu a ezitat o clipă. A mers la el, l-a privit în ochi, l-a ascultat. Cu vorba bună, a stat lângă el până când lacrimile au fost înlocuite de speranță.
În ambele situații, nu a fost vorba despre proceduri, ci despre o inimă care a refuzat să lase pe cineva să cadă.
A fost vorba despre curaj, empatie și umanitate.
A fost vorba despre un polițist care știe că, dincolo de uniformă, este OM.
„Îți mulțumim colegule, pentru că ai ales să fii lumină în momentele întunecate ale altora. Datorită ție, două vieți continuă astăzi să meargă mai departe”, a transmis conducerea IPJ Sălaj.

























